Ne intrebam din ce in ce mai rar ce cautam aici. Cine suntem si ce vrem de fapt. Uitam cu desafarsire sa simtim noi, sa gandim noi. Nici nu mai stim de atata informatie care sunt gandurile noastre si care nu. Daca ce simtim e adevarat sau nu. Si intr-o zi ne miram cum doua avioane nebune inra in viata noastra si schimba omenirea.
Si atunci incepe panica. Si, in sfarsit, incepem sa ne punem intrebari. Sa cautam explicatii. Si pentru ca suntem o rasa inteligenta, gasim raspunsuri: politice, economice, religioase. In niciun caz umane. Nu putem sa luam o experienta la nivel global si sa o aducem la nivel individual. Nu putem sa ne responsabilizam. Nu, silicon pentru a mari responsabilitatea nu s.a inventat. Si atunci jocul devine simplu. Ne impartim in ei si noi. In vinovati si victime. Doar asta face omenirea de cand e ea.
Da, sunt socata cand vad, deschizand televizorul, cum 7 posturi imi arata animalul-om facand acelasi gest la nesfarsit: se apleaca, ia o piatra si arunca in altcineva. Acesta e progresul exceptional al omenirii. Progresul real:zero. Degeaba informatia, degeaba boom-ul computerului, inventiile si cercetarile, mersul pe Luna. Zero. Deci daca suntem deranjati, solutia e una singura-lovim. :)
